Crăciunul este cunoscut în lumea întreagă pentru Mântuitorul Iisus și pentru Moș Crăciun. Eu am crescut crezând și în Moș și în Naștere. E interesant cum mintea mea de copil știa că la Crăciun sărbătorim întruparea lui Dumnezeu de dragul meu și al întregii omeniri (în limita a cât puteam înțelege atunci), dar așteptam cadourile Moșului, și încă cu ce încântare!
Momentul meu preferat de Crăciun era când intra Moșul cu sacul cu cadouri în biserică la Șofronea și noi, copiii, primeam o pungă fiecare! Abia când verișoara mea, Lidia, mai mică cu patru ani decât mine, mi-a spus ca nu există Moș Crăciun am sunat-o pe mami la serviciu și mi-a confirmat că, într-adevăr, Moșul e doar o poveste. Cred că părinții mei au avut cele mai bune intenții când mi-au creat o lume de povești în epoca atât de tristă a comunismului cu îngrădiri și lipsuri de toate felurile, dar încă simt că mă recuperez din trauma asta 🙂
Care sunt amintirile tale legate de Crăciun? Ai crescut știind de Iisus, dar crezând și în Moș? Îl așteptai cu nerăbdare și cu liste precise? Te întrebai seara când mergeai la culcare care va fi momentul în care urma să se furișeze și cum făcea că niciodată nu îl descopereai?
Fără să ne dăm seama, fie că am crescut crezând în Moș sau nu, imaginea lui ne afectează felul în care Îl percepem pe Iisus. În timp ce e nobilă trăsătura Moșului de generozitate și împlinire a dorințelor, atât a celor materiale cât și a celor care nu țin de partea fizică, în timp ce ne îndreaptă privirea spre miracole și credința că ele încă se întâmplă, episodul Nașterii pictează o imagine diferită. O imagine adânc tulburătoare: Dumnezeu atotputernic, vrednic de toată gloria imaginabilă și inimaginabilă, dorește o relație de intimitate a inimii și voinței cu creația Sa, se smerește dincolo de orice imaginație și alege calea suferinței pentru a face posibil asta!
Crăciunul nu pictează imaginea idilică a împlinirii oricărei dorințe, ci smerirea supremă și predarea deplină în mâna Celui care are un plan perfect, motivat de iubire pentru noi.
Păstorii care l-au văzut pe Prunc ne învață despre ce este, de fapt, Crăciunul – Crăciunul dincolo brad împodobit frumos, dincolo de o masă plină cu bunătăți, dincolo de un bătrânel simpatic care râde atât de cald și care invită la o îmbrățișare odihnitoare.
Într-o noapte, pe un câmp stâncos și bătut de un vânt tăios așa cum era tipic acelei zone din apropiere de satul Betleem, s-a întâmplat ceva nesperat, neașteptat, nevisat…
”În ţinutul acela erau nişte păstori care rămăseseră afară, pe câmp, şi stăteau de pază în timpul nopţii în jurul turmei lor. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au speriat foarte tare.
Îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Hristos, Domnul! Iată care va fi semnul pentru voi: veţi găsi un Copil nou-născut, înfăşat şi culcat într-o iesle.“ Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ, între oamenii peste care se odihneşte bunăvoinţa Lui!“
După ce îngerii s-au întors de la ei în ceruri, păstorii şi-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem şi să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“ S-au dus repede şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi Copilul culcat în iesle. Când i-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Acest Copil.
Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de ceea ce le-au spus păstorii. Maria, însă, păstra toate aceste cuvinte şi cugeta la ele în inima ei. Apoi păstorii s-au întors slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit şi le-au văzut şi care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:8-20
În acest an am fost așa de tulburată de acest episod. Întâlnirea cu îngerul și apoi spectacolul corului de îngeri îmi fac mereu pielea găină. Mi-ar fi plăcut așa de mult să fiu martoră la un asemenea eveniment! Însă nu am remarcat niciodată, până acum, un amănunt de la finalul pasajului.
Nu ni se spune despre situația financiară a păstorilor. Nu știm dacă turmele erau ale lor, deși am putea presupune asta din text (în acest caz erau între înstăriții din sat), dar pare să nu conteze asta. În lumea urbană în care noi trăim măsurăm bogăția și confortul diferit. Pare să nu conteze dacă au acasă soții sau copii bolnavi, pare să nu conteze dacă au pierdut niște oi în ultima perioadă, sau dacă au o dorință arzătoare neîmplinită. Oare aveau o boală în trup care îi chinuia în miez de noapte? Oare ce discutau ei, în timp ce stăteau de pază? Sau erau împrăștiați și nici măcar nu povesteau, focalizați fiind pe slujba de a păzi turma de animalele prădătoare din zonă? Fie că aveau inima veselă sau împovărată, apariția îngerului cu măreața veste le produce teamă. Oh, clar are sens! Oare au alergat unul către altul? Oare și-au ascuns fața? Au îndrăznit să se uite, fără să își acopere ochii, la corul spectaculos de îngeri? Oare ce a produs cuvântul ”Mesia”, ”Hristos”,”Unsul lui Dumnezeu”, Salvatorul, în inima lor? Oare ce s-a schimbat în inima lor când au aflat măreața veste?
După ce păstorii au mers să-L caute, L-au văzut pe Prunc și au povestit cu cei de acolo (Maria cu siguranță nu era doar ea singură cu Iosif, pentru că în acea vreme se călătorea în grup pe distanțe așa de mari și probabil aveau rude apropiate în zonă). Apoi s-au întors la turma lor.
Aceasta este partea care mi-a provocat inima în acest an, într-un mod proaspăt și personal. ”Apoi păstorii s-au întors slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit şi le-au văzut şi care erau întocmai cum li se spusese.” (versetul 20) Parcă aveam o altă așteptare legat de finalul acestui episod. Așa mi-ar fi plăcut să ni se spună că Pruncul s-a uitat spre ei și durerea lor cea mai mare a fost îndepărtată, sau că dacă au avut vreo boală, boala lor a fost vindecată, sau că starea lor financiară a fost îmbunătățită.
Parcă nu îți mai vine să te întorci la animale după ce L-ai întâlnit pe Mesia, nu-i așa? Asta simt eu adesea. Mă întâlnește Dumnezeu într-un loc profund al inimii, distruge un zid de auto-protecție și îmi dă victorie, vindecă o relație, experimentez viață acolo unde eram fără speranță și apoi mi-ar plăcea să nu mai merg înapoi în ”viața reală”. Parcă aș rămâne acolo. Să aud corul îngerilor. Sau la ieslea Pruncului. Nu m-aș întoarce la ”turme”…
Însă Dumnezeu ne invită să facem asta. Asigurându-ne de prezența și ajutorul Său, ne invită să ne trăim viața de zi cu zi prin credință. El nu pare cel mai interesat să ne schimbe circumstanțele, cât dorește să ne schimbe inima. Atunci și circumstanțele prind o altă culoare. Nu mai sunt copleșitoare. Nu ne mai înrobesc. Nu mai creează blocaje.
Scriu aceste rânduri cu inima puțin strânsă. Oare accept pe deplin acest adevăr? Îl văd pe Dumnezeu bun chiar și când nu mi se schimbă circumstanțele? La acest Crăciun, Pruncul ne invită să venim la iesle, să Îl lăsăm să ne întâlnească în locul personal și adânc al vieții noastre, iar apoi ne invită să pășim cu încredere și credință prin viață, știind că L-am văzut, L-am auzit, și Pruncul e vrednic de crezare, pentru că ne-a întâlnit și schimbat inima.
Oare de câte ori ai venit la Prunc ca la Moș Crăciun? Cu dorințe și cereri (bune, de altfel). El dorește să audă lista ta, dar nu vrea doar lista ta. Vrea inima ta. Pruncul te asigură că e Mesia (Salvatorul, Eliberatorul), că Îi pasă de tine, că pentru tine a venit în sărăcie, alegând calea suferinței. Pruncul vrea să te întâlnească chiar acum. Pentru asta ai nevoie să lași ”turmele” puțin, să îți îndrepți atenția doar spre El. Spune-i că vrei să vii la iesle și să Îl vezi, cu ochii credinței. Vino fără teamă la El, pentru că te așteaptă așa cum ești. Cu ochii credinței, Îl vezi pe Prunc? E fragil, e nevoiaș. Arată exact ca un bebeluș normal, micuț și cu nevoi. El te invită să vii la El cu închinarea ta.
Pruncul ar putea, într-o clipă, fără ca măcar să miște un deget, să schimbe circumstanța în care te afli. În timp ce uneori face chiar asta, alteori te invită să alegi să te predai Lui cu domeniul respectiv ținut cu mâna deschisă înaintea Lui. Ai o dorință arzătoare? El înțelege… Ai un vis neîmplinit? El înțelege… Ai o persoană care te-a rănit profund? El înțelege… Ai o nevoie reală? El înțelege… Ai o viață care nu arată ca pe Pinterest? El înțelege… Ai o durere fizică care nu te lasă să funcționezi la potențial maxim? El înțelege…Ai un copil bolnav? El înțelege…Nu poți face copii? El înțelege…Ai pierdut pe cineva drag recent și doare sfâșietor? El înțelege…
Calea suferinței, pe care a ales-o, ne spune că înțelege orice suferință a noastră. Nu e nepăsător sau distant. Și, de asemenea, ne spune să avem încredere deplină în El, că știe care e cel mai bun lucru pentru noi. Ne spune să avem încredere pentru că El are imaginea de ansamblu, iar noi nu o avem. Spune-i Pruncului care e povara din inima ta în această perioadă.
Acum lasă-I-o Lui. Așa, în cuvintele tale, spune-I că ai încredere în El și că alegi să Îl lauzi pentru că e Dumnezeu. Ai încredere că El știe ce e cel mai bine pentru tine. El e mai bun decât Moș Crăciun, e mai darnic, generos, sacrificial și prezent.
”Apoi păstorii s-au întors slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit şi le-au văzut şi care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20
Strânge aceste cuvinte în inima ta, până ajungi să le cunoști și să le crezi. Lasă-le să te pătrundă. Acum răspunde-i, spunând pentru ce Îl lauzi pe Dumnezeu. Cum ”L-ai auzit și văzut” în ultima vreme pe Dumnezeu la lucru în viața ta? Începe o listă în care notezi motivele de laudă și de mulțumire împreună cu familia ta sau cu un prieten sau o prietenă dragă.
Leave A Reply