”Atunci Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei vremea când apăruse steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, spunându-le: „Duceţi-vă şi cercetaţi cu atenţie despre Copil, iar când Îl veţi găsi, anunţaţi-mă şi pe mine, ca să vin şi eu să mă închin Lui!“.
(…)
Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria.
(…)
Apoi, fiind înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, au pornit înapoi spre ţara lor, pe un alt drum.
(…)
După ce au plecat ei, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a zis: „Scoală-te, ia Copilul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt! Să rămâi acolo până când îţi voi spune eu, căci Irod va căuta Copilul ca să-L omoare!“
(…)
Irod s-a înfuriat foarte tare când a văzut că a fost înşelat de magi şi a trimis să fie ucişi toţi băieţii care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu perioada pe care o aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia, care zice: „Un ţipăt a fost auzit în Rama, plânset şi bocet mult: Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, căci ei nu mai sunt“.” (Matei capitolul 2, fragmente)
Au trecut câteva zile de când am poposit asupra episodului negru al uciderii băieților sub doi ani din cauza paranoiei unui tiran. Durerea familiilor care și-au pierdut copilașii, pierderea inimaginabilă suferită și speranțele ucise ale acelor părinți au ecouri până în zilele noastre.
Durerea și pierderea lor trezesc zvâcniri despre propria noastră durere sau pierdere. Poate că nu îndrăznești să îți compari pierderea cu cea a unei mame al cărei fiu e ucis în mod brutal sub ochii ei. Nici eu nu îndrăznesc. Dar am învățat că durerea e durere. Că pierderea e pierdere și ne lezează, lasă urme. Și am învățat că durerile nu se compară. Ne ajută să avem mai multă compasiune pentru cei din jurul nostru, dar suferința nu se cântărește, măsoară și apoi se aranjează în ordine. Isus a purtat la cruce fiecare durere. A cules fiecare lacrimă și a răstignit fiecare rană.
În aceste zile de pregătire a inimii pentru Sărbătoare, Pruncul vrea să te ducă un pas mai departe spre eliberare, spre o viață din belșug. În timp ce El nu minimizează durerea ta, dacă ea este pricinuită de cineva, El vrea să te ia de mână și să te conducă pe calea iertării celui care te-a rănit.
Pe calea iertării, El a pășit primul. A pășit înaintea ta și te ține de mână alături de El.
Pe calea iertării, cu El de mână, te ține să-ți poți privi cu ochii deschiși rana sau durerea. Să o numești. Să o accepți, nu să o negi.
Pe calea iertării, ajungi la cruce, unde durerea ta a fost răstignită cu Hristos. El știe ce simți tu. El cunoaște moartea din pieptul tău. El a purtat-o în trupul Lui. El știe rana ta.
Pe calea iertării, ajungi la mormântul gol. Viața a câștigat! Victoria lui Isus asupra morții, asupra păcatului, asupra durerii îți dă puterea să vezi, prin ochii credinței, că există speranță.
Pe calea iertării, la mormântul gol, nu te mai vezi victimă, ci ești biruitor, pentru că ai văzut cum până și moartea a fost învinsă.
Pe calea iertării, alături de Hristos, ai început să vezi și felul în care tu ai rănit. Nu aici sau acum. Dar vezi că ai aceeași nevoie de iertare pentru orice păcat din viața ta, precum persoana care ți-a pricinuit durerea. Pe calea iertării, primești tu iertare pentru păcatul tău.
Pe calea iertării, pășești ca un om care a fost iertat. Calea este sfântă.
Pe calea iertării, cu un duh de prospețime și victorie care împuternicește și dă autoritate, cu Hristos de mână, prin credință, poți privi persoana care te-a rănit în ochi. Nu îți mai produce teamă. Nu îți mai produce repulsie. Pentru că, pe calea iertării, ca un om iertat, ai început să vezi prin lentilele dragostei.
Pe calea iertării, rana ta a început să nu mai doară chiar atât de rău, să nu te mai paralizeze, pentru că, pe calea iertării a început să te doară pentru acea persoană – pentru cea care ți-a produs durerea.
Pe calea iertării, ca un om căruia i s-a iertat mult, ai puterea să ierți. Să eliberezi inima ta de ranchiuna și amărăciunea care ți-au stors sufletul de vlagă. Pe calea iertării dai drumul.
Pe calea iertării există viață pentru că Viața a ales mai întâi moartea.
Dragul meu, dacă Duhul Sfânt ți-a adus în minte răni cauzate de alții, durere pricinuită de cineva, intenționat sau neintenționat, mă rog ca la acest Crăciun să pășești pe calea iertării. Mă rog ca, prin ochii credinței, să vezi inima lui Dumnezeu chiar pentru persoana pe care ți-e greu să o ierți.
Și, ca o alegere, nu pentru că simți asta la nivel emoțional, ci pentru că ești invitată să faci asta spre binele tău, să oferi iertarea.
Dacă ești ca mine, ai vrea să te asiguri că persoana știe cum te-a rănit. Ai vrea să sufere măcar puțin din cât ai suferit tu. Ai vrea să îi vezi durerea. Te-ai întrebat vreodată dacă durerea există, dar poate nu o vezi tu? Când m-am oprit puțin la persoanele care mi-au pricinuit mie durere, când am ales să le iert, pentru că și mie mi s-a iertat atât de mult, am primit o perspectivă diferită asupra lor. Parcă mi s-a schimbat inima. Parcă i-am văzut cu alți ochi, ochi de dragoste și compasiune. Am început să văd rana lor și, spre șocul meu, chiar să simt pentru ei. Isus, care cunoaște toate inimile, te invită să ierți pentru că știe câtă viață îți va da ție acest lucru.
Petrece un timp de rugăciune în care să Îi ceri lui Dumnezeu puterea să mergi pe calea iertării. Pruncul își întinde mâna spre tine. Fragil. Ferm. Și de la iesle te duce la cruce și apoi la mormântul gol.
”Orice amărăciune, mânie, furie, ţipăt şi blasfemie şi orice răutate să piară dintre voi! În schimb, fiţi buni unii cu alţii, plini de compasiune, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu, în Hristos.” Efeseni 4:31-32
Dragul meu, vreau să îți mai las două gânduri.
Te rog, nu purta poverile astea singur. Nu ești singur, deși poate ți se pare că doar tu ai experimentat așa ceva. În timp ce povestea și experiența fiecăruia sunt unice, Dumnezeu ne-a lăsat să ne fim familie unii altora, să ne sprijinim în rugăciune și să ne oferim ajutorul. Apelează la ajutor în jurul tău. Nu deranjezi. Nu incomodezi.
Și, un ultim gând: iertarea nu înseamnă revenirea ta într-un loc în care poți fi rănit în continuare. Dacă simți presiune legat de asta, dacă vezi sau crezi că abuzul ar continua (indiferent de forma de abuz sau intensitatea lui), ia o distanță sănătoasă față de abuzator. Cere ajutor unor oameni de încredere. Ei te pot ajuta să discerni ce să faci mai departe. Nu ești singur, nu lupta singur.
Leave A Reply