Ce zi plină din această săptămână! Isus se întoarce în cetatea sfântă, are o serie de interacțiuni grele care devin context de dare de învățătură, iar apoi vorbește în pilde pe Muntele Măslinilor, o zonă apropiată de Ierusalim.
„Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă Muntele Măslinilor.” (Luca 21:37)
~
„Astăzi Învățătorul a închis gura cărturarilor. I-a lăsat fără replică. Au venit ei cu gând rău și au ridicat niște întrebări la care chiar am avut emoții. Eram pregătit să Îi iau apărarea Învățătorului în cazul în care nu ar fi știut ce să le răspundă. Mai ales când au întrebat despre birul Cezarului! Ah, aș fi sărit la gâtul lor oricum, că ne-au amintit de nedreptatea robiei noastre. Am strâns puternic pumnul, cu sufletul la gură ascultând și anticipând ce avea să le răspundă. Orice ar fi zis, aș fi fost gata să Îl apăr dacă ei ar fi îndrăznit să Îi facă vreun rău. Dar El a răspuns atât de bine! Vai, oare de unde are atâta înțelepciune?
Apoi a avut alte interacțiuni, grele și ele. Sunt intense zilele acestea. Parcă oamenii au devenit mai răi. Mai agitați. E prea mare forfota din Ierusalim. Spre seară am ieșit la Munte. Și acolo, ca și cum nu ar fi fost suficient până acum, Învățătorul ne-a mai dat o serie de învățături. Apoi, când a vorbit în pilde, am încercat să mă concentrez și mai mult. Aș vrea să rețin fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare povestire. Îmi vibrează inima când Îl aud.
L-am întrebat dacă ar vrea să merg în Betania, în casa lui Lazăr, să îi pregătesc așternutul. Era tare obosit, se vedea pe fața Lui. Părea mai obosit decât de obicei. M-am gândit că I-ar prinde bine o noapte de odihnă. Speram să aprecieze gestul și intenția mea, dar El s-a uitat la mine blând și m-a întrebat dacă aș vrea și eu să merg cu El în grădină. Acela era locul nostru. De fapt, era locul Lui, locul Lui de rugăciune, dar nouă ne plăcea să Îl privim, până adormeam, înghesuiți unul lângă celălalt pentru a ne mai astâmpăra frigul. În moțăiala mea, mai aruncam un ochi asupra Lui. El era tot acolo. De data aceasta nu Îi auzeam cuvintele. Părea că ascultă. Cineva părea să Îi vorbească, iar fața Lui exprima o seninătate imposibil de pus în cuvinte. Părea că vorbește cu cineva familiar. Și apoi am adormit din nou…ce zi lungă…ce zi grea…ce vis despre căldura unei case…libertate…vis…”
Nu știu cum ar fi arătat jurnalul lui Petru dacă și-ar fi așternut gândurile și emoțiile pe hârtie. Cuvintele de mai sus sunt o frântură de imaginație, însă nu e imaginație cât de multe nopți a petrecut Isus în rugăciune, în intimitate cu Tatăl, în prezența Lui…înainte de a-Și începe lucrarea, înainte de a-Și chema ucenicii, în perioadele intense de lucrare, Isus, Fiul, a petrecut timp semnificativ cu Tatăl. El știa că are nevoie de această comuniune. El știa că are nevoie de această bucurie a Prezenței. El știa că cel mai bine știi cine ești în prezența Celui care rostește adevărul despre tine și despre El.
Pentru reflectare și aplicare:
– Aceste zile pot să treacă atât de repede! Prea repede. Chiar și trăite doar în casă, cu aceeași rutină, putem avea sufletul grăbit. Iar un suflet zorit nu zărește cât e de binecuvântat și de iubit. Și nu zărește cum poate iubi mai bine, știind cât e de iubit. Știi cât ești de iubit? Îți vibrează inima când auzi acest adevăr? Cade ca o ploaie proaspătă pe pământul inimii tale? Petrece câteva minute în liniște. Ne-zorit. Stai. În Romani 5:5, Cuvântul ne spune „nădejdea aceasta nu ne dezamăgeşte, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat”. La Crucea lui Isus ai dovada supremă de iubire. Isus te-a avut în gândul și inima Lui când a fost pe cruce. Te-a iubit. Te iubește. Primește acest adevăr.
– Timp de câteva minute, observă-ți viața de rugăciune. Când te rogi? Unde te rogi? Pentru ce te rogi? Pentru cine? Cât de mult te rogi pentru tine și ale tale și cât de mult pentru alții? Care sunt oamenii care nu Îl cunosc pe Isus pentru care mijlocești, pentru care îți plânge inima, așa cum a plâns inima Lui pentru oamenii pierduți din cetatea Ierusalimului? Dacă nu ai încă o listă cu oameni și nevoi, începe una azi. Cu motive specifice. Inima ți se va lipi de motivele pentru care te rogi, în sensul cel mai bun. Legătura rugăciunii acoperă distanțe și diferențe și conectează inima, pentru că acolo e și inima lui Dumnezeu.
Cuvântul nu ne spune ce a făcut Isus în următoarea zi, dar în noaptea Paștelui, sărbătoarea Jertfei, Îl găsim pe Isus „ca de obicei” (Luca 22:39) în același loc – în rugăciune, în grădină. Oamenii apropiați Lui știau unde să Îl găsească. Singura sursă a puterii o găsim în același loc – în rugăciune. Locul predării și locul comuniunii. Următoarea dată când Îl vedem pe Învățător, El devine Mielul lui Dumnezeu, care va fi dat pentru a ridica păcatul lumii. Păcatul meu și păcatul tău…
Leave A Reply