Vineri seara începe Sabatul, ziua de odihna a poporului evreu. Trupul Învățătorului e în mormânt. Oare ce o fi fost în inima prietenilor Lui? În inima celor care L-au văzut atârnând pe cruce? În inima celor care și-au văzut Speranța stingându-Se?
După ce trupul Învățătorului e pus în mormânt și lăsat acolo pentru a fi îmbălsămat după obiceiul timpului aceluia, câteva dintre femeile care L-au însoțit din Galilea merg să pregătească uleiurile pentru ungerea trupului neînsuflețit. Ele nu erau pregătite pentru un astfel de final, pentru că moartea Învățătorului la doar câteva zile după intrarea triumfătoare în cetate i-a surprins pe cei ce au visat ca El să devină conducătorul lor. Ah, El avea inima plină de dragoste, iar dreptatea Lui nu era părtinitoare. Ce conducător minunat ar fi fost! Ce final tragic a avut…
Apusul soarelui și începerea zilei de odihnă nu le mai permite întoarcerea la mormânt după terminarea pregătirii uleiurilor. S-au odihnit. Conform cerinței Sabatului. Dragostea pentru Dumnezeu și căile Lui, devotamentul lor pentru El le-a ajutat să aibă prioritățile bune. Prioritățile corecte. Știau că trupul neînsuflețit poate aștepta, pentru că Viața nu depinde de un ritual. Viața e in Ascultare. Iar ascultarea nu depinde de circumstanțe.
În același timp, alții care păreau evlavioși, chiar liderii religioși, nu par să fie preocupați de odihnă în ziua destinată odihnei. Pentru că un suflet ne-odihnit nu lasă nici trupul să se odihnească. Deși Legea și anexele pe care ei le-au adăugat și care, de altfel, împovărau oamenii, prescriau numărul de pași și numărul de acțiuni permise în ziua de Sabat, liderii religioși ai vremii sunt mai preocupați de ducerea la bun sfârșit a planului lor meschin. Învățătorul reprezenta o amenințare chiar și mort. Omul mort în suflet crede că totul e rău, că totul e împotriva lor, că totul e o amenințare. În ziua de odihnă, destinată închinării individuale și comunitare, liderii religioși se adună, nu pentru închinare, ci pentru a merge la Pilat, pentru a se asigura că niciun devotat al Învățătorului nu ar îndrăzni să fure trupul și apoi să răspândească minciuni triumfaliste. Trebuie că au fost mulți pași făcuți, și multe vorbe, o coordonare perfectă a unui întreg grup, într-o vreme fără telefoane și comunicare rapidă. Și-au dat de știre unii altora și am mers împreuna la Pilat. Planul lor merita orice efort, într-o zi în care efortul nu își avea locul.
Alegerile noastre vor fi determinate de ceea ce e cel mai important pentru noi. S-ar putea să credem că ceea ce cunoaștem va influența deciziile noastre, nu doar pe cele majore, ci și pe cele mai mărunte. Dar nu cunoștința, ci inima ne va influența. Ceea ce iubim. E ușor să vezi ce iubești, când te uiți la alegerile tale. Zilnice.
În ziua de odihnă, când trupul Învățătorului era în mormânt, e ușor să vezi ce iubesc cele două grupuri de oameni: femeile devotate lui Dumnezeu, fără poziții și faimă, și liderii religioși, temători chiar și după împlinirea planului lor ucigaș.
Ia-ți timp astăzi și reflectează la ce este important pentru tine. E ușor să vezi ce e important dacă te uiți la felul în care îți petreci timpul, sau iti cheltuiesti finanțele, dacă te uiți la ceea ce îți preocupă mintea. În rugăciune, întreabă-L pe Dumnezeu dacă sunt lucruri care au o prioritate inversată în viața ta. Primește imboldul Duhului Sfânt de a veni la cruce cu ceea ce e important pentru tine. Acolo, la cruce, prioritățile se re-așează. Acolo inima învață cum să răspundă cu iubire și devotament Iubirii. Iubirii care se oferă pe Sine.
Trupul Învățătorului e în mormânt. Cei devotați Lui își odihnesc sufletul îndurerat și așteaptă ziua de mâine, pentru a finaliza ritualul înmormântării…
Leave A Reply