Îți amintești un răspuns la rugăciune care ți-a umplut inima de bucurie? Înainte de a împlini 9 ani, în vremurile când am sărbătorit Crăciunul în lipsurile și limitările din vremea comunistă, cadourile și opțiunile erau mult mai puține. Poate asta le făcea și mai speciale. Îmi amintesc că pe vremea când nici nu auzisem de păpușile Barbie, mi-am dorit o păpușă cu haine. Mi se părea genial să pot să schimb hăinuțele și chiar să improvizez combinații noi, din batiste și materiale din casă. Într-un an, cu mult efort neștiut de mine la vremea aceea, am primit-o! Păpușa cu garderobă! Știți cât era de frumoasă? Fiecare hăinuță era pe un umeraș așa de mic. Vai, și acum îmi tresaltă inima de bucurie când îmi amintesc de păpușa mea cu garderobă! Mi-ar fi plăcut să o păstrez pentru a vă arăta o poză.
M-am rugat pentru păpușa mea. În credința mea totală că Dumnezeu ascultă fiecare rugăciune, i-am cerut ceva de vis, pentru că așa îi ceri unui tată. Îmi mai amintesc și acum rugăciunile pline de credință ale copilăriei. Nimic nu Îi era imposibil Dumnezeului meu, care mă aștepta dornic să povestesc cu El. Apoi, pe măsură ce au trecut anii, rugăciunea mea a devenit mai civilizată și mai potolită, mai puțin aventuroasă. Am numit asta maturizare, însă, de fapt, era o mască frumoasă pentru o inimă care nu mai își împărtășea visurile cu Tatăl ei bucuros să le audă. Încetul cu încetul scepticismul și îndoiala și-au făcut cuib în inima mea.
Zaharia, unul dintre preoții din Israel, își îndeplinea slujba în Templu. El și soția lui erau dintre oamenii de calitate ai Israelului. Fiind din tribul lui Aaron, Zaharia avea onoarea de a intra în Templul lui Dumnezeu. În episodul acesta îl găsim pe Zaharia la altar.
”În zilele lui Irod, regele Iudeii, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, trăind fără vină, potrivit cu toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, fiindcă Elisabeta era stearpă şi amândoi erau acum înaintaţi în vârstă. Într-o zi, în timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. La ora tămâierii, toată mulţimea poporului se ruga afară.
Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins frica. Dar îngerul i-a zis:
– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan. El va fi bucuria şi veselia ta şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui. El îi va întoarce pe mulţi israeliţi la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea Lui, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi, ca să pregătească Domnului un popor care să fie gata pentru El.
Zaharia l-a întrebat pe înger: După ce voi cunoaşte lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă!
Îngerul i-a răspuns: – Eu sunt Gabriel, cel care stă în prezenţa lui Dumnezeu, şi am fost trimis să vorbesc cu tine şi să-ţi aduc aceste veşti bune. Iată că vei fi mut şi nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.
Oamenii îl aşteptau pe Zaharia şi se mirau de întârzierea lui în Templu. Când a ieşit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El a continuat să le facă semne şi să rămână mai departe mut. Când i s-au terminat zilele de slujire, s-a dus acasă. După un timp, Elisabeta, soţia lui, a rămas însărcinată.” Luca 1:5-24
Textul nu ne redă conținutul exact al rugăciunilor lui Zaharia. Acolo, la altar, putea să îi spună lui Dumnezeu cele mai arzătoare dorințe ale sale. Erau doar între el și Dumnezeu. Ar fi putut să Îi ceară orice. Dar la vederea îngerului aducător de veste bună pentru bătrânul nostru, Zaharia răspunde cu necredință. Cu îndoială. Nu îl pot acuza, pentru că am și eu atâtea domenii în care, la purtarea de grijă și promisiunile Tatălui meu, eu răspund cu îndoială.
După ani și ani de rugăciuni cu patos, ani de credincioșie față de Dumnezeu, El se decidă să îi răspundă la bătrânețe? De ce a permis atâta așteptare? Acum, când deja s-a resemnat, când nu îl mai doare că nu are moștenitori direcți, acum să reia discuția și să deschidă o rană peste care s-a pus un bandaj al timpului? Dacă toată conversația e o iluzie? Decât să experimenteze o altă dezamăgire, mai bine să creadă că a fost un vis, o halucinație.
Ți s-a întâmplat ca Dumnezeu să te întâlnească fix în dorința inimii tale dar tu să nu Îl mai vezi la lucru? Să primești vestea bună aducătoare de alinare a sufletului, dar aceasta să nu îți mai facă inima să tresalte? Zaharia tocmai a primit un răspuns la o rugăciune veche, a primit o promisiune personală și specifică pentru el, dar e mai degrabă cuprins de îndoială. Nu a crezut cuvintele îngerului mesager.
Garanția intervenției lui Dumnezeu a dus o perioadă de muțenie, până la nașterea fiului său, Ioan. S-ar putea ca și în viața ta, garanția intervenției lui Dumnezeu să aducă o perioadă de testare a credinței. O perioadă în care ești scos din cotidian, din confortabil, din previzibil, pentru a vedea măreția intervenției lui Dumnezeu.
După nașterea lui Ioan, Domnul a deschis gura lui Zaharia ”și pe toţi vecinii lor i-a cuprins frica şi în întreaga regiune muntoasă a Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri.” Luca 1: 65
Astăzi, în perioada de pregătire pentru Crăciun, Cel care este credincios te invită să visezi în prezența Lui. Care sunt dorințele sufletului tău? Care e rugăciunea curajoasă pe care o ai în inimă sau care e rugăciunea peste care ai pus bandajul resemnării, ca să nu te mai doară? Povestește cu El, Cel care te știe atât de bine.
”Desfătarea ta să fie Domnul şi El va împlini cererile inimii tale” (Psalmul 37:4) pentru că dorințele și cererile tale se vor alinia tot mai mult la inima Tatălui. Nu îți fie teamă să ceri!
Leave A Reply